Intotdeauna mi-a placut sa visez. Cand eram mica, bunica imi spunea ca un om este caracterizat chiar si prin propriul mod de a visa. Foarte mult timp n-am dat atentie celor spune de ea, nu m-am straduit chiar deloc sa inteleg de ce imi tot repeta lucrurile acestea. Si tot ea imi zicea sa ma feresc de visele rele pe cat posibil. Nu am crezut niciodata ca un simplu vis ma va putea afecta atat. Asta pana cand... mi s-a intamplat. Am avut un cosmar ce m-a marcat mai mult decat mi-as fi dorit. Iar cand i-am povestit mamei, reactia ei a fost una extrem de ciudata: "Oau, ai avut asa un vis la varsta ta? Nu esti sanatoasa! Asa ceva nu am visat nici macar eu!" Poate are dreptate. Poate sunt defecta. Nu stiu. Stiu doar ca voi tine minte visul acesta mult timp de acum incolo.
"... ora de mate. O banala ora de mate. Ah, nu se mai suna odata! Ma uit spasita pe pereti, parca prin profa de mate, prin exercitiile care sunt pe tabla, complet neatenta. 5... 4... 3... ah, la naiba fetelor, iar mi-a luat-o clopotelul inainte! Dar ce mai conteaza? Suntem liberi! Weekend! Nici nu iese bine profa din clasa ca si aud o voce suparata:
"Hai Scama, mai repede! Iar incepe Naruto si nu prind primele faze". Dege ma zoreste de pe undeva de la usa clasei, obosita parca dupa o zi interminabila. Imi arunc penarul si caietele in ghiozdan, ii spun "nevestei" ca o iubesc si ies fugind din clasa, ca de, am ramas in urma. O gasesc in curtea scolii cu Tzane si Cristina.
“Ce ti-a luat atata, ma?"
"Aualeu, ce te mai grabesti! Mai usor draga mea. Oricum, nu uita, in seara asta e randul tau sa faci cinste cu Nacios!"
"Hehe!!!". Cu chiu cu vai, reusim sa iesim din curte. Ajunsi in intersectie, printre multe zambete fericite si glume interminabile, Cristina observa imbulzeala si haosul de pe undeva din mijlocul bulevardului.
"Un accident probabil," zic eu. "Hai mai repede, nu vreau sa vad nimic ce mi-ar putea strica buna dispozitie. Sunt prea... ". N-apuc insa sa termin propozitia. Mergand mai departe, multimea se mai spulbera si se poate observa masacrul. Doua masini intre care, la mijloc sta prinsa o a treia. Deodata, lumea mea se intuneca. Nu realizez ca m-am oprit uitandu-ma stupefiata la masina din mijloc. Imi e cunoscuta. Teribil de cunoscuta. Chiar mult prea cunoscuta pentru binele meu. Cu o ultima speranta caut numarul. O mica placuta sta rupta in doua undeva la vreo 20 de metrii. In acel moment, cei care erau cu mine isi dau seama ca m-am oprit si ca ceva nu este in regula. Cat despre mine, ei bine, eu eram ca in transa. Cu ochii in lacrimi am fugit spre locul acela, dar, cu o raceala incredibila, mi s-a zis ca degeaba tip, degeaba plang. Ca nu mai pot face nimic. Ca cei din masina nu mai sunt. Ca m-au parasit. Ca s-au dus sus. Imi amintesc ca am fugit ingrozita fara nici un capatai. Si-mi mai amintesc... Ca..."
... M-am trezit plangand.
