“Ah, nu se poate, iar am uitat-o
in camera. ARINAAAAAAAAAAAAAAAA!”
“Bluza?”
“Da, te rog!” i-am raspuns,
dandu-mi ochii peste cap, amuzata.
Un cap roscat aparu la un
interval de cateva secunde pe usa, intinzandu-mi un tricou rosu, si razand cu
gura pana la urechi. “Ma intreb oare daca o sa vina vreo zi in care iti vei lua
singura bluza din camera, inainte sa intrii la dus.”
“Probabil, dar nu in viata
asta,” i-am raspunz, zambind, si intorcandu-ma cu spatele pentru a ma putea
imbraca cu tricoul pe care tocmai mi-l adusese. Arina era una dintre prietenele
mele de suflet, o fata plina de viata, roscata, cu niste ochi ciocolatii
superbi, extrem de vii si de ageri,
incapatanata pana la Dumnezeu si inapoi. I-am zambit in timp ce ieseama
amandoua din baia mica si albastra, inapoi in camera de hotel in care eram
cazate de vreo 2 zile, undeva pe malul marii. De cand statusem, acum cateva
luni, cu ea si cu piciorul ei defect acasa aproape o saptamana, si reusisem sa
nu o ucid sau sa o otravesc cu mancarea pe care i-o gatisem, Arina capatase o
incredere inexplicabila in mine, incredere care se consolidase pe perioada
lunilor ce urmasera.
„Ah,
am uitat sa-ti spun, a venit Victor pe la noi.”
„Am
observat,” am raspuns, surazand baiatului ce statea intins pe pat uitandu-se la
televizor cu un interes extrem de viu si aparent de neclintit.
„Desiii,
la cat de prins este de meciul acela, cred ca va trebui sa te dezbraci, altfel
nu te vad atragandu-i atentia. Eu ma duc la dus.”
„Nu,
nici macar asa. Ok.”
M-am
asezat si eu pe pat, urmarindu-mi prietena cum iese din camera, ca mai apoi sa
imi desfac prosopul din par si sa mi-l las sa cada pe spate, raceala lui
facandu-ma sa tremur cateva secunde. M-am intins incet, lenes, trosnindu-mi
toate oasele, si m-am intors usor, sa ma uit la baiatul de langa mine. Am
asteptat 5, 10, 15 secunde, o reactie, care, aparent, intarzia sa apara. „Uhm,
Vic? Traiesti?”
„Ha?
Ce-ai zis?”
„Alooo,
planeta catre Victorrr!” i-am facut eu cu mana, asteptand oarecum sa isi
dezlipeasca ochii din televizor, ca sa poata vorbi normal cu mine. Nimic,
pauza. Da, probabil ca ar fi trebuit sa astept pauza ca sa primesc un raspuns
coerent, m-am gandit, surazand. Saaau, hmm. Tot voiam sa fac asta de ceva
timp...
„Heeei,
ce te-a apucat?! Da-te din fata televizoruluiiiii!” striga el exasperat,
urmarindu-ma cum incepusem sa sar in pat, fix in fata ecranului, pentru a ii
atrage atentia, ochii sai verzi studiindu-ma amuzati si intrebatori. „Te-ai
tacanit?”
„Hmmm,
poate,” i-am raspuns, continuand sa sar, cu respiratia usor sacadata. „Dar pana
una alta, macar am reusit sa iti atrag atentia. Ce faaaaaaaci?” I-am urmarit
expresia fetei, asteptandu-l sa reactioneze la intrebarea mea stupida si la
modul meu copilaresc de a ma purta, asa cum facea intotdeauna, dar, de data
asta, ceva era diferit. „Heeei, de ce te uiti asa la mine? Ah, la dracu’!!!” am
urlat, alunecand si scrantindu-mi glezna, intr-o margine a patului, si
aterizang gratios fix peste el. Tipic. „Am cazut,” l-am anuntat eu, zambind.
„Nu
mai spune” imi intoarse el vorba, razand in hohote de expresia mea rusinata. „Te-ai
lovit?”
„Doar
in orgoliu, am recunoscut eu” inrosindu-ma. M-am uitat in sus la el,
asteptandu-l sa se opreasca din ras, pierzandu-ma in ochii lui verzi si calzi,
parca realizand pentru prima oara cat erau de frumosi si de expresivi. Apoi,
incet dar sigur, i-am simtit mainile incolacindu-se in jurul meu, tinandu-ma
captiva la pieptul lui. „Deci, ce faci?” l-am intrebat, usor surprinsa de
intreaga situatie care se creease.
„Te-as
putea saruta.” Imi raspunse el simplu si sincer.
„Si
eu te-as putea musca.”
„Si
ce te opreste?” ma intreba, fata lui din ce in ce mai aproape de a mea.
„Ma
opreste ceva?” i-am raspuns, simtindu-i respiratia rapida pe fata, mirosul lui
invadandu-mi narile si facandu-ma sa zambesc si sa il trag mai aproape. Am
inchis ochii.
