Orasul si culorile (partea a13a) :)

M-am uitat la el uimita, parca nevenindu-mi sa cred ca ceea ce spusese era chiar adevarat. Dan?! Nu, nu putea fi adevarat. Mintea mea refuza sa conceapa. Nu ne mai vazusem de 12 ani, chiar nu avea cum sa ma recunoasca. Si totusi, acum ca imi daduse explicatia pe care nu apucasem insa sa o cer, parca – parca figura aceea nu imi mai era atat de greu de localizat ca inainte. Am clipit totusi buimaca si nu am reusit decat sa ingan:
“Dan? Adica, Dan?! Dumnezeule, a trecut atata timp… Dar cum? Cum m-ai recunoscut?”
Zambi, uitandu-se triumfator la mine. Doamne, ce zambet! Am clipit din nou, simtind cum ma inrosesc pana in varful urechilor. “Haide Mara, ce e cu tine? Revino pe pamant!” mi-am zis. Am ridicat ochii si i-am zambit si eu, insa rezultatul a fost o grimasa atat de ciudata incat nu numai ca l-a facut pe el sa zambeasca si mai plin de sine, dar care l-a mai facut si pe Tudor sa rada de mine. Aaah, am uitat complet de el, rusine mie.
“Inainte sa mai apuci sa spui ceva, el e Tudor, unul din prietenii mei cei mai buni.” i-am spus eu pe nerasuflate. “ Si cred ca imi datorezi un tricou, pata asta nu o sa mai iasa in vecii vecilor!”
“Imi pare bine de cunostinta. Bai, deci nu pot sa cred ca am dat de tine. Chiar ma gandeam zilele astea si nu aveam nici o idee unde sau cum ar trebui sa te caut. As vrea sa mai stam de vorba, a trecut atata timp de cand nu ti-am mai auzit glasciorul cristalin, dar sunt extrem de pe fuga. Trebuia sa ma intalnesc cu fratele meu acum o ora. Esti libera vineri seara?”
M-am strambat, vazandu-l ca se grabeste atat de tare.
“Da, cred.” am raspuns, ridicand din umeri.
“Atunci ramane sa ne vedem. Aici, la ora 7?”
“Ideal. Abia astept.”
“Si eu. O sa aduc inalbitorul.”
Zambi. I-am zambit si eu putin mai increzatoare. Apoi, urmatorul lucru, se intoarse pe calcaie si o rupse la fuga spre gura de metrou.


“Can we pretend that airplanes in the night’s sky like shooting stars?
I could really use a wish right now, a wish right…”
“ALOO! Da. Sebiii? Haide Sebi, doar nu m-ai sunat ca sa nu vorbesti. Iti inchid sa stii.”
“Nu nuu, nu face asta. Maraaa! De cand nu am mai vorbit cu tine. Mi-e dor de tine! Ce mai faci?”
“Pai…”
“Nici un pai. Defapt, lasa asta. Mai bine raspunde-mi la alta intrebare. Ce faci vineri seara?”
“Cum adica ce fac vineri seara…? Doar nu…”
“Ooo, ba daaa. Vin in Bucuresti. Din nou.”
“Oooh, nu pot sa cred. Ge-ni-al!!!”
“DAAR, exista o problema.”
“Ascult.”
“Nu am unde sa dorm.”
M-a bufnit rasul, efectiv.
“Haide mai Sebi, asa de rau ai ajuns?”
“De asta am nevoie de ajutorul tau.”
“Biine, dar doar de data asta. Ai noroc ca ai mei pleaca in weekend la munte. Altfel te si vedeam dormind prin gara.”
“Multumesc Maraa! Esti o dulce. Dar mai exista o problema.”
“Oof Sebiii, iti intinde omul un deget si tu ii iei ambele maini si degetul mic de la piciorul stang. Ce mai e?”
“Nu o sa fiu singur. Mai vine si Sorin cu mine.”
“Sorin? Oh, cred ca e ok. O sa o chem pe Alice, ca sa nu fiu singura fata. Pai bine atunci, atunci vorbim vineri dimineata. E ok asa?”
“Perfect. Ramane stabilit. Te pup, Ruza!”
“Si eu, si eu, de 3 ori si eu!”


“BABILONIAAAA!”
“Oooh, Dumnezeule, telefonul asta se mai opreste din sunat vreodata? Uh, ia uite, un mesaj. Ah, uite, inca unul. Inca unul? Baaai, ce aveti cu mine? Mai usor, nu sunt centrala. Hei, ia uite, e de la Bogdan. “Piticoot drag, mi-e dor de tine. Ce-ai zice sa ne vedem vineri seara?” Am zambit pe sub mustati. Si-a amintit ca traiesc, scumpul de el. Lasa ca o sa vada cum e sa nu raspunzi cu zilele. Iiiii, mesaj de la Mihai! Ce dragut. Aah, nu pot sa cred. Vine in Bucuresti! Ie ie ieee! NEEXT. Aaa, hei, e Anto. Ce tare, mergem la Luca? Super. 20 de minute. CEEE? Doar 20 de minute? Ma duc sa ma imbraaaac!!”
“Babiloni…”
“Babilo-mata! Inca unul? Innebunesc. Vaaai, David! Am si uitat ca se intoarce. Ce bineee, inseamna ca o sa primesc cadouri. Dar stai asa. Vineri. Vineri?! Ooh, nu, tot vineri? Cum o sa fac eu sa fiu in 5 locuri in acelasi timp?