Alone under my umbrella :)

E dimineata. Din nou. Buna dimineata. Am sarit din pat fara sa ma gandesc de doua ori. Altfel acolo ramaneam. M-am spalat, am mancat, m-am imbracat, mi-am bagat castile in urechi si am iesit pe usa. Cand am iesit insa din bloc, m-a picurat. M-am uitat in sus si am vazut ca o serie de nori imi ascunsesera soarele. Mi-am scos fara chef umbrela mea in carouri din ghiozdan, am deschis-o si m-am ascuns sub ea. Am dat drumul la muzica si am inceput sa fug spre scoala, luand toate baltile la rand…

Azi e 3 martie. E 3 martie si au trecut si Valentine’s, si Martisorul, iar eu le-am petrecut cu prietenii, hoinarind pe cine stie unde, din cate imi amintesc dintr-un oras in altul, de la Silvanna inapoi. Alea da aventuri! Oricum din cate imi dau eu seama, nici macar aceste sarbatori nu mai mai sunt deloc asa cum erau inainte. Au devenit pur comerciale... iar asta ar cam trebui sa ne dea de gandit putin. Dar, acum ca deschid ochii si ma uit mai bine in jurul meu, cred ca vad mai multe cupluri decat am vazut pe 14 Februarie. “Ooo da, au iesit din hibernare” m-am gandit. Despre ce vorbim? Despre multi oameni grabiti, ca niste frunici care trec pe langa mine, prea ocupati ca sa se mai bucure de micile frumuseti ale vietii. Se ingramadesc fugind, cate 2, cate 3, sub o umbrela. Trec pe rosu, isi asuma riscuri, in timp ce eu astept la semafor si sunt stropita din cap pana in picioare de un camion condus de un individ pe care nu il intereseaza cati oameni unda in drumul lui spre servici. Zambesc si il injur frumos. Ee, ma usuc eu pana la liceu. Stiti, poate e mai bine ca sunt singura sub umbrela mea. Am mai mult loc si nu mai trebuie sa o impart cu nimeni. Dar intre timp am ajuns la metrou. Am inchis umbrela si am intrat fara chef, sperand sa nu-l mai pierd si in dimineata asta. J

:P Ps: post pe care voiam sa il scriu de mai de mult,dar nu am avut rabdare:">

Singura nu pot.

Mda... ce mai pot sa spun? Totul se schimba, se schimba intr-un mod alarmant si simt ca nu ii mai pot face fata... Sau, daca stau bine sa ma gandesc, totul s-a schimbat de fapt, foarte mult in ultimele cateva luni. Nimic nu mai e cum a fost. Nu ma mai pot concentra la nimic, la scoala ma duc doar ca sa fac un act de prezenta sau sa citesc pe sub banca, ca de altceva oricum nu sunt in stare. Ma uit inapoi peste posturile de asta vara... what am I missing? De ce eram asa de fericita? Nu stiu. Stiu doar ca eram. Am ajuns sa am impresia ca cele mai dragi persoane mie imi intorc spatele si ma lasa in urma una cate una. Cine stie, poate s-au saturat de... de, nu stiu. Poate efectiv s-au saturat. Ceea ce de fapt se intampla, si pe viu grai n-o sa recunosc niciodata e ca ma simt singura. Am ramas doar cu putini prieteni buni... si cativa amici buni, asa, ca sa dea putina culoare. In rest... Gri, un gri colorat de care incep sa ma satur incet, incet. Si ceea ce e cel mai grav e ca nu stiu ce sa fac in privinta asta. Zambesc, fad, pentru ca trebuie sa dau impresia ca sunt happy. Si chiar sunt in unele momente. Dar, dupa cum spuneam, singura nu pot. Si m-am saturat sa tot lupt si sa nu ajung nicaieri. Probabil o sa incep sa ma tratez. Nu stiu cum, nu stiu cine o sa ma ajute, o sa vad pe parcurs. I’ll manage... intr-un final.