Pentru ca m-ai rugat. Sau, nu cred ca ceea ce ai facut tu s-a numit rugaminte. A fost mai repede o provocare. Si in plus, iti promisesem de mult timp un post de genul. You diserve it, twin.
P.s: postul asta nu se refera la mine.:D ok?
5.58. 5.59. **Scotty doesn’t know, that Fiona and me...** Aaaa! E sase dimineata! am spus eu, oprind hotarata alarma de la telefon in timp ce imi bagam din nou capul sub perna, refuzand sa ma trezesc. Asa mi se intampla in fiecare dimineata. Sunt o lenesa. Hai ca nu-i nimic daca mai stau putin, mi-am spus. M-am ridicat agale din pat, cand ceasul inca arata o ora pana in 6:30 si m-am indreptat cu ochii lipiti inspre baie. Normal ca pana acolo am cazut, impiedicandu-ma de pisicul meu, pe care, in cadere, l-am proiectat 3 metrii pe gresie. Iarasi ma va evita toata seara cand voi ajunge acasa. Trebuie sa-i aduc ceva bun cand ma intorc. Nu suport sa-l stiu suparat pe mine. Iubesc pisica asta mai mult decat iubesc pe oricine.
Odata ajunsa la baie, am refuzat cu vehementa sa ma uit in oglinda. M-as fi speriat de fata mea adormita. M-am spalat pe dinti, mi-am clatit ochii si abia dupa ce m-am sters pe fata m-am incumetat sa ma privesc. O fata uimita dar inca adormita ma privea din cealalta parte a oglinzii, de parca ma vedea pentru prima oara in viata ei. Niste ochi mari si caprui, care urmau sa se ascunda in spatele unor ochelari pentru tot restul zilei, un par castaniu pe care acum ma chinuiam sa-l descalcesc, o fata ovala, cu putina culoare in obraji si... cam atat. Asa eram eu de dimineata. Am iesit din baie, ducandu-ma spre sifonier. “Astazi am chef sa ma imbrac cu ceva mai larg” mi-am spus. Intotdeauna mi-a placut sa inot impotriva curentului, imbracandu-ma si fiind diferita de lumea asta fitoasa in care ne invartim. Am ales un tricou negru, blugi, bascheti, cercei diferiti, normal, si, odata ce am stabilit asta, am fugit spre bucatarie, din nou evitandu-l pe Grasutu’ la milimetru. Macar de data asta am reusit. Am scos micul dejun pe care mama mi-l lasase inainte sa plece din frigider, m-am asezat la masa si am inceput sa mestec cu pofta. Ca de obicei, in timp ce mancam, gandurile mi-au zburat undeva departe. Cine eram eu? Cum eram eu? Pai (am inceput cu “pai") eram o fata (vocea din mintea mea continua sa ma comenteze sarcastic: “Oau, nu mai spune. Serios?” imi intoarse ea vorba ironica.) o fata normala. Poate un pic prea buna si intelegatoare cu toata lumea, lucru care urma sa ma omoare intr-o zi, daca nu cumva voi muri calcata de o masina pe la 70 de ani. HA! Dar n-am ce sa fac, asa sunt eu, imi iubesc prietenii. Mult. O sa ma tratez si impotriva acestui lucru intr-o zi, asa cum fac cu nesimtirea momentan. Sunt curioasa ce-o sa iasa. Aaa, da, si cu asta ajungem la o alta calitate – defect foarte pronuntata a mea. Curioziatea, cu bonusul sentimentului de copilarie care ma inconjoara. Sunt un copil incurabil. Ador sa ma joc, sa tip, sa urlu si nu ma inrosesc niciodata pana in varful urechilor daca fac ceva ce adolescentii din ziua de azi ar putea considera “imatur”. Hmm, asta inseamna ca sunt curajoasa? Poate doar un pic. Aaa, da, si sunt vesnic indragostita, dar nu stiu daca doar de idea de a fi indragostita. Cred ca am citit prea multe carti in stilul asta, ca de, cititul e una din pasiunile vietii mele. Ador sa citesc oriunde, oricand si orice tip de carte. Dar cel mai mult mi-as dori sa primesc ceva legat de fotbal sau de desene animate. Sunt marile mele “iubiri”, lucrurile in care ma regasesc in totalitate, chiar daca, drept sport practiv volei-ul. Nu stiu de ce sunt asa, poate sunt defecta. Adica sigur sunt defecta, din cauza faptului ca “indraznesc” sa spun in fata ceea ce cred, chiar daca de cele mai multe ori mai indulcesc putin realitatea. Ca-n melodia aia de la Simple Plan... Ce? Doar nu credeati ca ascult ceva care sa se indeparteze prea mult de stilul rock – punk, nu?
M-am uitat la ceas intr-o doara, inca mestecand, iar in acel moment am realizat cruntul adevar: in 20 de minute Enache avea sa intre in clasa si sa puna absente. “Grozav, iarasi intarzii la prima ora! Sunt geniala!” mi-am spus sarcastic. Am incercat sa am rabdare cu mine insami. Nu prea am reusit insa... Mi-am insfacat rapid ghiozdanul, m-am imbracat cu geaca, m-am incaltat, am scos MP3’ul din buzunar, mi-am bagat castile in urechi si m-am oprit cu mana pe clanta: “sper ca ziua de azi sa nu fie mai rau decat ziua de ieri!” mi-am spus in timp ce ieseam pe usa...
