Lucrul care m-a facut intotdeauna cea mai fericita a fost sa vad persoane in jurul meu zambind, razand, facand glume, fara a avea cea mai mica grija pentru ziua de maine. Desi intotdeauna am adorat fetele zambitoare si sa fac pe clovnul este hobbiul meu preferat, nu credeam ca voi primi vreodata chiar o... ocazie de a ma manifesta in directia asta. Dar totusi, si miracolele pot aparea. Eram asta vara prin Cap Aurora cu minunime mele mici, Editu si Luca, cei care imi mai inveseleau putin zilele monotone cu ai mei la mare, la o plimbarica prin statiune, cand, deodata, cel mic, Luca, ma strange de mana si imi spune rastit:
"Uite, clovn.Tu, Mona, vreau acolo!" Ridic ochii si ma uit in jur. La cam 100 d metrii in fata noastra, o pustoaica, nu mai mare de 17 ani, pictata pe fata si imbracata precum un clovn impartea baloane cu Bamby si intreba copii daca au mancat tot la pranz sau daca au fost cuminti sau nu. :)
"Simo, hai si noi acolo, te rog! ma zoreste si Edi, tragandu-ma de mana. Ma supun, desi trebuie sa recunosc ca intotdeauna mi-au placut clovnii. Ne apropiem, ne apropiem, pana ajung sa o privesc pe tipa in ochi. Ii zambesc, iar ea ma intreaba: “Sunt fratiorii tai?”
"Nu, doar copii de ocazie. [rad] Sunt ai unor prieteni de familie. Parintii sunt mai in spate, la o terasa.”
"Hmm, vad ca iti plac copii. N-ai vrea sa lucrezi cu mine? Mi-ar prinde bine inca o mana de ajutor, si nu vad de ce nu ne-am intelege."
Ii zambesc si deschid gura sa ii raspund. Dar in momentul acela cineva ma trage de mana, si realizez brusc ca suntem inconjurate de o mare de copii. Ca din senin, unul ma ia de cealalta mana si imi sopteste:
"Tu mi-ai dat mie balon aseara, nu? Tu esti clovnita care m-a intrebat daca am dormit la pranz si care mi-a dat si o bombonica!"
"Puiule, imi pare rau, dar nu sunt eu. Ma confunzi."
"Ba da, stiu sigur ca tu esti, ti-am auzit vocea, tu erai,sigur, sigur sigur!!"
"Eu..."
"Vezi, pana si copii te plac” aud peste multime vocea pustoaicei. N-ai avea nimic de pierdut. Si in plus, vad ca iti plac copii foarte mult..."
Ma uit in jur, peste multimea de copii, dupa picii mei. Ii descopar undeva langa un nene care le dadea vata de zahar. Fericiti, cu baloanele in mana, isi iau dulciurile si se indeparteaza fara sa isi dea seama ca mai trebuie sa si plateasca. Insa vanzatorul e dragut si nu se supara. Nu stiu de ce sunt toti atat de draguti aici. Cred ca o sa ma mut. Ii iau de manute si ma intorc la clovnita.
"Eu sunt Monica, apropos."
"Simona, incantata. Ei sunt Edi si Luca"
"Si Edi si Luca au fost cuminti?"
"[cor] DAAAA!!"
Si acum probabil va intrebati daca chiar am reusit sa imi indeplinesc visul. Ei bine, oricat de surprinzator ar parea, o sa va raspund ca nu. De ce? Din motive ce nu depindeau de mine, ci de tipul care ne angaja. Dar nu regret. Vor mai fi si alte ocazii. Nu imi voi lasa niciodata visul sa moara. Cel putin, nu inca.
