Oraşul şi culorile (Partea a9a) :)

”Soare! În sfârşit, soare!”
Mara inspiră aerul proaspăt de primăvară şi simţi cum o undă de fericire îi invadează corpul. Se simţi revitalizată de-a dreptul, plină de energie şi mai capabilă să mute munţii din loc decât fusese în ultimul timp. Îşi scosese ghipsul de ceva vreme, însă nu fusese în stare să meargă în primă fază din cauză urmei de durere ce îi rămăsese atunci când păsea. Dar, cum trecuseră câteva luni bune de la mica ei întâlnire cu ”admiratorul său secret”, putem spune deci că acum alerga singură, de nebună prin parc. Telefonul începu să vibreze din nou de undeva din buzunarele fetei, spre disperarea acesteia, care îl scoase la lumină şi răspunse:
“Da, Sebi, scuză-mi nesimţirea dar voi întarzia. Da, ştiu că nu cunoşti pe nimeni, dar ajung cât de repede pot! E, hai, nu fii jidan, că altfel nu mai vin după tine!” îl ameninţă fata, închizându-i telefonul în nas. Sebi, prieten bun cu Mara deşi nu se cunoscuseră de fapt niciodată, sosise pentru prima oară de când vorbeau, în Bucureşti, spre încântarea ei. O mai ameninţase el de câteva ori cu prezenţa, dar de fiecare dată intervenise ceva. Acum, în schimb, băiatul aştepta nerăbdător pe peronul Gării de Nord, iar ea nici măcar nu ajunsese la metrou. Îl văzu totuşi la orizont şi mări şi mai tare pasul, alergând de-a binelea acum. Coborî în fugă scările, compostă, şi se rezemă impacientată cu spatele de perete, aşteptând trenul. 10 minute mai târziu, era în gară. Alergă într-un suflet spre tabela ce anunţa sosirile, şi, cu ochii la ea, îşi scoase din nou telefonul din buzunar, exact în momentul în care acesta începea să sune.
“DA SEBIII, unde eeeeşti?!!”
“Uşurel Ruzo, nu mai urla că sunt aici!”
Avu loc o mişcare foarte ciudată. Surprinsă, Mara făcu o întoarcere de 180 de grade tocmai în momentul în care Sebi se apleca după bagaj. Rezultatul fu unul pe cât de amuzant, pe atât de dureros si de previzibil pentru amândoi: dădură cap în cap, dezechilibrându-se reciproc. După momentul de perplexitate, Sebi se îndreptă şi spuse râzând şi ţinându-şi mâna pe frunte:
“Trebuia să mă aştept la ceva de genul din partea ta piticot, nici nu ştiu de ce mă mai mir, sincer. Sau, dacă stau bine să mă gândesc, ba da, stiu de ce mă mir. Nu mă aşteptam să fii chiar atât de pitică…” :)

Way of living. :D

“Stii ce ar trebui sa faci tu astazi? Sa RAZI! Da, sa razi! Sa razi ca ti-a picat pasta de dinti pe piele si tricou. Sa razi ca ti-a plecat troleul din fata, sa razi ca ai oboist degeaba fugind dupa el, sa razi ca soferul era nervos.
Ar trebui sa ADMIRI! Nu in fiecare zi razi in fata ghinioanelor de dimineata, right? So, admira-te pentru atitudinea ta foarte joviala de mai inainte. Admira apoi soarele somnoros si toate fetele adormite ce apar pe parcurs in statie. Unii sunt in intarziere, altii prea punctuali, unii merg in aceasi directie cu tine, altii vor cobori la gara, unii iti vor zambi, altii nici nu or sa te observe. Tu admira-i! Habar nu ai cati te-au admirat pe tine de cand ai primit viza spre lumea asta si pana azi.
Nu uita sa SCANEZI. Atentie, necesita subtilitate. Nu sunt admine privirile insistente. Scaneaza cu stil. Pastreaza doar ce-ti place.
IMBRATISEAZA! Pune toate trairile tale, toate gandurile bune, toata dragostea intr-o imbratisare. Nu te feri sa le dai mai departe. Se impregneaza in tricoul persoanei pe care o iei in brate si implicit in corpul ei. La randul ei, persoana X are trairi, ganduri, dragoste. Se adauga toata dragostea, gandurile si trairile tale expediate anterior. De rezultat se bucura urmatoarea persoana imbratisata. Sau urmatoarea persoana care-i poarta tricoul persoanei X. Te-am zapacit? Tot e pe trend chestia asta cu imprumutatul hainelor. La fete, in special. Ideea e sa imbratisezi. E un ciclu continuu.
ASCULTA. Trage cu urechea. O sa vezi ca zilnic aflii o multime de chestii de care, mai devreme sau mai tarziu, maine sau niciodata, te vei lovi. Unii or sa te surprinda prin ce spun. Poate nici nu iti imaginai ca au un mod atat de intens de a privi viata si ii credeai altfel. Desigur, altii te vor surprinde in alt sens, cu judecata lor limitata. Din nou, pastreaza doar ce iti place.
CITESTE! Citeste ce ai tu chef, nu ce ti se impune. Citeste cand ai tu pofta, nu cand au ei. Cartile cerute la scoala n-or sa te intereseze si nici initieze, asa cum se pretinde. Citeste ce ii place mintii tale, ce iti striga firea. Tot ce stiu, stiu din literatura universala, proprie experienta si explorare. Nici tu nu ar trebui sa citesti obligat, nici copilul tau, nici copilul copilului tau.
MISCA-TE! Alearga, corpul tau te va iubi pentru asta. Sau danseaza. Stii senzatia de oboseala cauzata de dans? E pentru ca si inima ta danseaza in interior. Si inima inimii tale danseaza in inima ta. Si tot asa. Deci, practic, n-ai cum sa dansezi singur niciodata. O sa fie mereu o mie de inimi interne care danseaza cu tine. Corpul tau e un club. Si stii cat de viu iti simti pulsul dupa ce dansezi, da? Te-ai ticnit daca crezi ca numai o inima provoaca bum – bumul ala. E, de fapt, basul inimii inimii inimii inimii tale. That explains everything. ;)
COLOREAZA! Coloreaza-ti peretii, draperiile, pielea, timpul. Monotonia e monotona. Nu-ti fie teama de schimbari. Oamenii adevarati zambesc oamenilor colorati.
MANANCA. Nu te prosti cu toate dietele posibile. Hraneste-te. Corpul tau trebuie sa reziste tuturor situatiilor in care il pui. Ai dreptul sa mananci ciocolata. La fel cum ai dreptul sa te misti. Pastreaza mereu un echilibru!
EXPRIMA-TE. Scrie, povesteste, suna. Nu uita sa te eliberezi. Spune ce simti fara sa te rusinezi de opinia ta. Esti o persoana cu multe calitati, ai incredere in tine!
IUBESTE. Iubeste cu toate cele o mie de inimi. Nici nu ai idee cata lume te iubeste pe ascuns, asa ca lasa-te iubit sau iubita.
EXPLOREAZA. Nu-ti fie teama de necunoscut. Cand descoperi melodii, lucruri, carti, oameni, locuri noi, senzatia-i unica.
Mergi la concerte.
CANTA!!
FII IMPASIBILA in fata barfelor. Semi – oamenii or sa-ti analizeze gesturile, hainele, faptele, viata, foarte des. Si asta inseamna ca semi – vietile lor nu ajung la un nivel sufficient de roz, verde, albastru sau orice alta culoare iti doresti, pentru a fi traite la intensitate maxima, cum e viata ta. Or sa ramana intotdeauna la stadiul de “semi”. Si vor stationa, tu vei evolua.
JOACA ROLURI. Nu uita, in final, sa te intorci la tine.
MULTUMESTE. Multumeste pentru ca ai, multumeste pentru ca esti!
VISEAZA!
FII RECEPTIVA la nou. Da, uita-te putin la mine. Da, esti cel mai frumos om pe care l-am vazut in ultimul timp.
ASUMA-TI riscuri!
INVATA! Invata sa razi, admire, scanezi, imbratisezi, asculti, citesti, misti, colorezi, exprimi, iubesti, explorezi, canti, joci, multumesti, visezi cat mai des!

P.s: Nu am nici cea mai vaga idee cine a scris articolul, despre ea, pentru ca da, este o ea,(asta e tot ce stiu) ci pot doar sa ii multumesc, pentru ca, intr-un fel, a pus pe hartie tot modul meu de a gandi si de a actiona. Pe scurt, ca mi-a facut, si poate nu numai mie, un motto de viata. Multumesc!

Orasul si culorile (partea a8a) :)

“Pentru moment, abonatul Vodafone nu poate fi contac…” “MAMICA TA de casuta vocala!” urla Bogdan in telefon. “Deci nu mai suport, jur!” se gandi el, speriat. Era in statia de tramvai in care el si Mara obisnuiau sa se vada in fiecare dimineata pentru a merge la cursuri, si, din nou, asa cum se intamplase si in ultimele cateva zile, fata nu aparuse. “Nu mai pot sta, iarasi o sa intarzii la facultate daca o mai astept. Oh, super! Another day, another no show…” isi spuse el, scotandu-si castile din ghiozdan.
“Bogdan, hei, Bogdaaan!” se auzi cineva strigandu-l. Baiatul se intoarse si raspunse:
“Ah, in sfarsit, unde ai fost atata timp? Am fost ingrij… ce dracu’ ai patit?” Ramase transit la vederea ei. Fata abia mergea, sprijinindu-se intr-o pereche de carnje din cauza piciorului ce se afla in ghips si avea o vanataie enorma pe tampla dreapta. “Cine ti-a facut asta?”
“Iti dai seama ca daca as fi stiut, acum nu mai erau vii, nu?” ii raspunse Mara, razand. “S-a intamplat in seara aia in care vorbeam cu tine la telefon si mergeam pe strada, stii tu, dup ace am mers sa il vedem pe Andrei . Pe unul din telefoane l-au calcat in picioare in graba lor de a ma jefui, pe celalalt mi l-au furat, piciorul este in ghips din cauza ca m-au calcat pe glezna ca sa nu pot fugi, iar lovitura din tampla a fost ca sa ma puna la pamant dintr-o data. Urmatorul lucru pe care mi-l mai amintesc a fost ca m-am trezit in spital. Nu ti-a zis Andrei nimic?”
“Ce sa imi spuna? Aaa, si de asta nu raspundeai tu la telefon? Sau nu puteam eu sa dau de tine?”
“Da. Exact. Iar cu Andrei, eu am fost colega de salon cat am stat in spital. A fost chiar amuzant.”
“Ticalosul, nu mi-a spus nimic.” se rasti Bogdan pe sub mustati.
“Pai, da. A facut asta pentru ca eu l-am rugat. Nu am vrut sa te ingrijorezi, era ultimul lucru de care mai aveam nevoie, sincer…”
“Dar…”
“Dar sunt ok si asta e tot ce mai conteaza,” spuse ea, imbratisandu-l.
“Mi-am facut griji pentru tine, piciule. Uite-te la tine, cum sa nu te atace cand esti atat de micuta? Mi-a fost dor de tine, serios.” Mara se inrosi si privi in pamant, incepand sa mearga din nou, incet, spre facultate. Vazand-o cum se chinuie, Bogdan se repezi la ea si ii insfaca ghiozdanul. “Si, incepand de astazi, domnisoara nu mai are voie sa poarte ghiozdan. Este prea greu pentru ea. O sa ma ocup eu de asta.” Fata ii intinse povara fara a spune nimic, realizand ca nu avea cum sa se impotriveasca. Ii multumi din priviri, iar baiatul o intreba. “Deci, cat spuneai ca vei sta cu piciorul in ghips?” Ea deschise gura sa raspunda, insa, in momentul acela, telefonul cel jerpelit pe care mama ei i-l daduse ca sa poata fi in contact permanent cu ea, incepu sa ii vibreze din buzunar. Se opri grabita, il scoase la lumina, si raspunse:
“Hei, Sebi! Da, sunt ceva mai bine. Tu? Ei na, pe bune? Si spui ca vii in Bucuresti? GE-NI-AL!!”