Orasul si culorile (partea a8a) :)

“Pentru moment, abonatul Vodafone nu poate fi contac…” “MAMICA TA de casuta vocala!” urla Bogdan in telefon. “Deci nu mai suport, jur!” se gandi el, speriat. Era in statia de tramvai in care el si Mara obisnuiau sa se vada in fiecare dimineata pentru a merge la cursuri, si, din nou, asa cum se intamplase si in ultimele cateva zile, fata nu aparuse. “Nu mai pot sta, iarasi o sa intarzii la facultate daca o mai astept. Oh, super! Another day, another no show…” isi spuse el, scotandu-si castile din ghiozdan.
“Bogdan, hei, Bogdaaan!” se auzi cineva strigandu-l. Baiatul se intoarse si raspunse:
“Ah, in sfarsit, unde ai fost atata timp? Am fost ingrij… ce dracu’ ai patit?” Ramase transit la vederea ei. Fata abia mergea, sprijinindu-se intr-o pereche de carnje din cauza piciorului ce se afla in ghips si avea o vanataie enorma pe tampla dreapta. “Cine ti-a facut asta?”
“Iti dai seama ca daca as fi stiut, acum nu mai erau vii, nu?” ii raspunse Mara, razand. “S-a intamplat in seara aia in care vorbeam cu tine la telefon si mergeam pe strada, stii tu, dup ace am mers sa il vedem pe Andrei . Pe unul din telefoane l-au calcat in picioare in graba lor de a ma jefui, pe celalalt mi l-au furat, piciorul este in ghips din cauza ca m-au calcat pe glezna ca sa nu pot fugi, iar lovitura din tampla a fost ca sa ma puna la pamant dintr-o data. Urmatorul lucru pe care mi-l mai amintesc a fost ca m-am trezit in spital. Nu ti-a zis Andrei nimic?”
“Ce sa imi spuna? Aaa, si de asta nu raspundeai tu la telefon? Sau nu puteam eu sa dau de tine?”
“Da. Exact. Iar cu Andrei, eu am fost colega de salon cat am stat in spital. A fost chiar amuzant.”
“Ticalosul, nu mi-a spus nimic.” se rasti Bogdan pe sub mustati.
“Pai, da. A facut asta pentru ca eu l-am rugat. Nu am vrut sa te ingrijorezi, era ultimul lucru de care mai aveam nevoie, sincer…”
“Dar…”
“Dar sunt ok si asta e tot ce mai conteaza,” spuse ea, imbratisandu-l.
“Mi-am facut griji pentru tine, piciule. Uite-te la tine, cum sa nu te atace cand esti atat de micuta? Mi-a fost dor de tine, serios.” Mara se inrosi si privi in pamant, incepand sa mearga din nou, incet, spre facultate. Vazand-o cum se chinuie, Bogdan se repezi la ea si ii insfaca ghiozdanul. “Si, incepand de astazi, domnisoara nu mai are voie sa poarte ghiozdan. Este prea greu pentru ea. O sa ma ocup eu de asta.” Fata ii intinse povara fara a spune nimic, realizand ca nu avea cum sa se impotriveasca. Ii multumi din priviri, iar baiatul o intreba. “Deci, cat spuneai ca vei sta cu piciorul in ghips?” Ea deschise gura sa raspunda, insa, in momentul acela, telefonul cel jerpelit pe care mama ei i-l daduse ca sa poata fi in contact permanent cu ea, incepu sa ii vibreze din buzunar. Se opri grabita, il scoase la lumina, si raspunse:
“Hei, Sebi! Da, sunt ceva mai bine. Tu? Ei na, pe bune? Si spui ca vii in Bucuresti? GE-NI-AL!!”