No title.

Pai... Sa zicem doar ca acest articol nu va avea titlu. De ce? Pentru ca, sincer, nu cred ca voi scrie despre ceva anume. Am chef sa aberez de nebuna pe o foaie de hartie, asa cum faceam cand eram mica si ma punea mama sa fac compuneri despre cum as vrea sa arate pisica mea [pe care n-am primit-o nici pana in ziua d azi]. Dar, acum brusc realizez ca am crescut ceva de atunci, si cum scrisul meu s-a transformat in timp din superb in oribil am renuntat la ideea unei foi dictando si m-am rezumat la un document word.
Sau, stai. S-ar putea sa ii gasesc un titlu. "Cate ceva din mintea mea la ora 1 dimineata". Nu, suna prea aiurea. Raman totusi la prima varianta.
Stateam pe caldura asta cotropitoare si ma gandeam... Ce frumos e sa ai prieteni. Ma uit in jurul meu si dau peste ei la tot pasul. Fie ca dau de Mama, care ma cheama sa discutam la o ciocolata calda despre ce s-a mai intamplat in ultimele zile, fie ca imi mai povesteste Tzane ce mai are de gand sa faca sau ce a mai facut si despre alte prostioare pe care i le ascult cu drag, ca de, e frati-miu, fie ca imi mai da Twinu' un mesaj cu detalii despre cine stie ce jucator de fotbal de care e indragostita, mesaj care ma binedispune intotdeauna, fie ca ma duc pe capul Smarei si al lui Andrei la Timpuri Noi ca sa ii ajut sa someze cu impartitul pliantelor, ca dupa aia sa ii vad cu arunca 3 baxuri la gunoi [ssst, ramane intre noi:D]... Indiferent. Ma simt bine. Imi place.
Asta nu inseamna insa ca sunteti toti obligati sa ma placeti ca prietena. Nu. Niciodata n-am zis asta. Si nici n-o s-o zic vreodata. Fiindca, atata timp cat nu ma afecteaza direct parerea voastra, puteti sa va dati peste cap de trei ori ca Fat-Frumos, nu e treaba mea. N-am sa va port pica din simplul motiv ca nu meritati sa ma stresez din vina voastra. Life is a gift and i don't intend on wasting it with little shit like that:)
Aaah, Doamne, si ce cald e!
Vreau zapada. Vreau iarna. Il vreau pe Mosul [sau,nu?:D]. Vreau sa am si eu bradul meu de Craciun, ca anul trecut n-am avut. Vreau sa primesc un bulgare imens de zapada in cap. Vreau un urs urias de plus. Vreau, vreau, vreau. Chiar. De fapt, ce vreau cu adevarat? Pai, acum vreau sa fie mamaie si tataie bine. Si vreau sa nu se mai termine vacanta asta! [Bai, sunt indragostita. Ajutati-ma sa ma tratez:)) Sau, mai bine, lasati-ma asa:P]. Si vreau la mare. In special la mare. Sa fug prin nisipul arzator si sa ma bronzez ca tractoristii. Si vreau... Ah, da. Vreau o punga MARE de Nacios! In special Nacios. Yum!!
Cred ca ma opresc aici. Cine stie ce tampenii mai scot pe gura [tastatura] daca mai continui. Nici nu vreau sa ma gandesc. Azi e ziua mea de aberat. Trebuie sa o notez in calendar!
Ok, de data asta i'm really out!
Night! :*

Changes.

15 ianuarie 2008...

... iar e prea multa dezordine in mintea lui Tommy...

"Tommy, Tommy, snap out of it!!..." Tommy deschise ochii si privi in jur.
"Mickey, ce s-a intamplat cu mine? Ma simt atat de confuza... Ce se intampla? Nu inteleg." Ochii lui Tommy se umplura din nou de lacrimi, ca de nenumaratele ori in ultimele cateva luni. Incepu sa planga fara sa isi dea seama ce e cu ea,ce se intampla in jurul ei. Mickey o lua in brate si o mangaie pe par.

"Ooof copilule, Iar e vorba de Luca?"
"De parca n-ai sti. N-am mai vorbit cu el de atata timp... imi e atat de dor de el. Mi-e dor sa ma uit in ochii lui caprui..." O lacrima aluneca pe obrazul sau mic si imbujorat ajungand pana undeva sub gurita sa de obicei foarte zambitoare. Ochii sai caprui se pierdura in cei ai lui Mickey care o priveau neajutorati de undeva din spatele ochelarilor cu rame "Solano".

"Cum pot sa te ajut mai? Am cum?"
"Nu prea cred... Doar daca nu ai descoperit cumva buretele-de-sters-baietii-imbecili-de-pe-fata-pamantului, ceea ce nu cred, as fi aflat” spuse ea zambind. “Dar, lasa asta... Tu, ai mai vorbit cu Jess? Ceva nou?"
"Tommy, nu incerca sa schimbi subiectul, stiu ca arzi de nerabdare sa vorbesti cu cineva despre asta. Iar eu sunt aici. Aici si acum. Ce ai de gand sa faci pana la urma? Te duci sa te intalnesti cu el?"
"Stii ce? Uite, de-a naibii o sa ma duc! Daca el abia acum, dupa 3 luni de cand a renuntat la noi isi da seama ca tine la mine si vrea sa continuam, sa-si ia la revedere. Eu n-am sa-i ofer o a doua sansa asa cum isi doreste el. Am de gand doar sa ma joc putin."

"Dar Tommy... Tu nu erai asa."

"Nici un "dar" Mickey. Da, stiu, inca mai tin la el enorm, dar asta nu inseamna ca o sa fiu marioneta lui. Si, in plus, am si eu demnitatea mea."
"Asta inseamna ca renunti?"
"Pana in momentul de fata, da."
"Si cu David cum ramane? Te-ai mai gandit si la el?"

"Pai, stii cum e. Ca intotdeauna. Sunt sigura ca nu s-ar uita niciodata la mine. I mean, look at me. Cine ar putea vreodata sa ma placa vreodata...

... Asa cum sunt eu,de fapt?..."

What friendship really means...

Imn pentru un prieten

[by Ana. I adore you kid:)]

Încă de prima oară de când am citit „Copii Dunei” mi-am dorit să am şi eu un frate geamăn. Demersurile mele pe lângă mama mea de a adopta un copil de vârsta mea au fost înăbuşite cu o rapiditate uimitoare de un refuz ferm. Astfel m-am văzut nevoită să îmi orientez atenţia către lumea exterioară, către alţi copii de vârsta mea pe care îi cunoşteam.

Tipic pentru mine, mi-am depus speranţele în repetate rânduri în persoanele nepotrivite, asta până când am cunoscut-o pe ea. Un început de relaţie care nu părea să promită nimic, a ajuns să devină o prietenie nepreţuită, iar ea a devenit o persoană fără de care nu îmi pot imagina viaţa mea zilnică. Ne-am depus energiile în ceva ce părea fără şanse de succes cu rezultate uluitoare. Cine şi-ar fi putut imagina că fiinţa aia mică şi vorbăreaţă, cu o voce piţigăiată, mi-ar putea deveni una din cele mai apropiate prietene?

Se vorbeşte în general despre suflet pereche cu referire la sexul opus, în ideea de completare. De când am cunoscut-o eu pe ea am început să mă cam îndoiesc de concepţia asta. Am o persoană în care pot avea încredere nelimitată, care nu mă va lăsa niciodată la greu, care este disponibilă de ficare dată când am nevoie de ea şi care nu îmi zice niciodată nu când îi cer ajutorul. Am, în sfârşit, o persoană faţă de care pot fi eu fără ascunzişuri, căreia îi pot spune orice fără să-mi fie teamă că mă va judeca, îi pot împărtăşii cele mai ascunse gânduri, care în acelaşi timp sunt şi cele mai nesănătoase, cu certitudinea că va asculta şi încerca să înţeleagă, nu va crede că sunt nebună. Cineva faţă de care pot da frâu liber lacrimilor şi temerilor cele mai ascunse, fiind sigură că nu va râde şi nu mă va privi de sus datorită îndoielilor mele. Ştiu că acum pot să îi zic exact tot ce îmi trece prin cap referitor la băiatul de care sunt îndragostită şi îmi va răspunde cu sinceritate şi suflet, nu va râde sau va îşi va zice în gând că sunt nebună, în cel mai rău sens posibil. Pot să mă descarc şi să mă plâng până la limitele răbdării oricărui om ştiind sigur că nu se va supăra sau sătura pe parcurs. O persoană cu care te înţelegi atât de bine încât nu mai aveţi nevoie de nimeni altcineva pentru a vă simţi bine. Cineva care te cunoaşte mai presus de cuvinte şi numai dintr-o privire poate înţelege la ce te gândeşti. Să aveţi o prietenie pe care oricine ar invidia-o şi prea puţini ar înţelege-o. Asta e ea pentru mine...şi după câte îmi zice ea...şi eu pentru ea.

Şi mai sunt atâtea alte lucruri care îmi alină sufletul şi mintea datorită ei, încât lista completă ar fi aproape nesfârşită. Gândindu-mă la toate astea mă întreb, nu asta este un suflet pereche? Nu cineva aşa, care înţelege şi ascultă şi iubeşte necondiţionat şi alină şi aduce un zâmbet pe faţa ta oricât de tristă ţi-ar fi ziua?

Mă simt cea mai norocoasă persoană din lume pentru că am o prietenă care adevereşte această frază celebră: „Câteodată îmi vine să spun tuturor cât de norocoasă sunt că te am drept prietenă, iar alte ori îmi vine să tac de frică să nu mi te fure cineva...”