luni, 2 iunie 2008

What friendship really means...

Imn pentru un prieten

[by Ana. I adore you kid:)]

Încă de prima oară de când am citit „Copii Dunei” mi-am dorit să am şi eu un frate geamăn. Demersurile mele pe lângă mama mea de a adopta un copil de vârsta mea au fost înăbuşite cu o rapiditate uimitoare de un refuz ferm. Astfel m-am văzut nevoită să îmi orientez atenţia către lumea exterioară, către alţi copii de vârsta mea pe care îi cunoşteam.

Tipic pentru mine, mi-am depus speranţele în repetate rânduri în persoanele nepotrivite, asta până când am cunoscut-o pe ea. Un început de relaţie care nu părea să promită nimic, a ajuns să devină o prietenie nepreţuită, iar ea a devenit o persoană fără de care nu îmi pot imagina viaţa mea zilnică. Ne-am depus energiile în ceva ce părea fără şanse de succes cu rezultate uluitoare. Cine şi-ar fi putut imagina că fiinţa aia mică şi vorbăreaţă, cu o voce piţigăiată, mi-ar putea deveni una din cele mai apropiate prietene?

Se vorbeşte în general despre suflet pereche cu referire la sexul opus, în ideea de completare. De când am cunoscut-o eu pe ea am început să mă cam îndoiesc de concepţia asta. Am o persoană în care pot avea încredere nelimitată, care nu mă va lăsa niciodată la greu, care este disponibilă de ficare dată când am nevoie de ea şi care nu îmi zice niciodată nu când îi cer ajutorul. Am, în sfârşit, o persoană faţă de care pot fi eu fără ascunzişuri, căreia îi pot spune orice fără să-mi fie teamă că mă va judeca, îi pot împărtăşii cele mai ascunse gânduri, care în acelaşi timp sunt şi cele mai nesănătoase, cu certitudinea că va asculta şi încerca să înţeleagă, nu va crede că sunt nebună. Cineva faţă de care pot da frâu liber lacrimilor şi temerilor cele mai ascunse, fiind sigură că nu va râde şi nu mă va privi de sus datorită îndoielilor mele. Ştiu că acum pot să îi zic exact tot ce îmi trece prin cap referitor la băiatul de care sunt îndragostită şi îmi va răspunde cu sinceritate şi suflet, nu va râde sau va îşi va zice în gând că sunt nebună, în cel mai rău sens posibil. Pot să mă descarc şi să mă plâng până la limitele răbdării oricărui om ştiind sigur că nu se va supăra sau sătura pe parcurs. O persoană cu care te înţelegi atât de bine încât nu mai aveţi nevoie de nimeni altcineva pentru a vă simţi bine. Cineva care te cunoaşte mai presus de cuvinte şi numai dintr-o privire poate înţelege la ce te gândeşti. Să aveţi o prietenie pe care oricine ar invidia-o şi prea puţini ar înţelege-o. Asta e ea pentru mine...şi după câte îmi zice ea...şi eu pentru ea.

Şi mai sunt atâtea alte lucruri care îmi alină sufletul şi mintea datorită ei, încât lista completă ar fi aproape nesfârşită. Gândindu-mă la toate astea mă întreb, nu asta este un suflet pereche? Nu cineva aşa, care înţelege şi ascultă şi iubeşte necondiţionat şi alină şi aduce un zâmbet pe faţa ta oricât de tristă ţi-ar fi ziua?

Mă simt cea mai norocoasă persoană din lume pentru că am o prietenă care adevereşte această frază celebră: „Câteodată îmi vine să spun tuturor cât de norocoasă sunt că te am drept prietenă, iar alte ori îmi vine să tac de frică să nu mi te fure cineva...”

Niciun comentariu: