Orasul si culorile (partea 21) :)

Brusc, n-am mai reusit sa inghit.
“Uhm? Ce-ai zis?”
“M-ai auzit. Cine era?”
“Nu te priveste.”
“Prietenul.”
“Nu te priveste.”
“De ce nu mi-ai spus?”
“Taci.”
“Esti monosilabica.”
“Si tu esti un nesimtit.”
“Imi spui cumva ceva nou?”
“N-am realizat ca am devenit previzibila in ultimele 3 minute. Devii enervant, si nu in modul amuzant.”
“Cine mai poate deveni enervant la ora asta?”
Am ridicat ochii din podea alarmata, tocmai pentru a-l vedea pe Daniel sprijinit de usa bucatariei, cercetandu-ma din priviri. Zambetul pe care-l avusese pana in urma cu doar 3 secunde in coltul gurii disparu instantaneu la vederea stadiului de enervare si de iritare de pe fata mea. Am incercat sa ii zambesc, neajutorata, in timp ce el se intindea sa-mi ia telefonul din mana, pentru a vedea cu cine vorbesc. I-am dat peste mana teatral, ascultand in acelasi timp tacerea de la celalalt capat la undelor. Aparent si Bogdan urmarea mica noastra confruntare cu la fel de mult interes ca si Daniel.
“Acum de ce taci?” l-am atacat eu, pe neasteptate.
“E acolo cu tine, nu?”
“Si?”
“Draguta de tine.”
“Esti gelos?”
“Termina-te.”
“Stiam eu.”
“N-ai dreptate.”
“Iar tu habar n-ai despre ce vorbesti.”
“Esti asa de fraiera.”
“I-aauzi cine-a ajuns sa-mi spuna chestii d-astea.”
“Hai sa ne vedem.”
Gura de suc pe care tocmai ma pregateam s-o inghit se intoarse instantaneu inapoi, facandu-i lui Daniel un dus din cap pana-n picioare. M-am intors cu spatele, incercand sa-mi ascund zambetul ironic de pe fata, in timp ce el incepuse sa arunce cu macaroane nefierte in capul meu drept razbunare. Tipic. Circ, ce sa mai.
“Vrei sa ne vedem? ACUM?”
“Ce-are?”
“E 3 dimineata, idiotule.”
“Te rog? Vin eu oriunde trebuie sa vin.”
“De ce? Nu poate sa astepte?”
“Trebuie sa vorbim.”