Orasul si culorile (partea a20a) :)

“Ah, pisica idioata, dispari din pat!”
Am deschis un ochi si mi-am dat parul la o parte de pe fata. Ce dracu’? Unde eram? M-am sprijinit in cot speriata, pe moment nerecunoscand camera din cauza intunericului. Am privit uimita in stanga si in dreapta, agitandu-ma, pana cand o figura aparu langa mine pe pat, de parca s-ar fi asteptat sa ma sperii atunci cand m-as fi trezit. M-am uitat lung la Daniel, pe moment neintelegand. N-a durat mult insa pana mi-am amintit. Am vazut perna, patura si hanoracul de pe mine, si toate s-au legat de faptul ca adormisem ca busteanul cu cateva ore mai devreme. De fapt, aparent, cu mult mai multe ore inainte avand in vedere ca ceasul electronic de pe noptiera lui arata acum ora 2 dimineata, iar afara era intuneric bezna. Tipic lui, sa nu ma trezeasca. Si tipic mie, sa dorm atat. Tipic. M-am sprijinit in coate zambind, inca incercand sa imi dau la o parte bretonul din ochi, si ascunzandu-mi fata in perna in momentul in care am realizat ca el de fapt radea de mine, la lumina monitorului.
„Esti o jigodie!” i-am reprosat eu, din perna, razand la randul meu. „De ce nu m-ai trezit, perna rea?”
Am scos capul la loc din patura, asteptandu-i reactia, cu un zambet in coltul gurii. S-a uitat la mine de parca eram cel putin nebuna, asa cum facea intotdeauna, apoi s-a ridicat si s-a asezat inapoi la calculator, de parca acum ca eram treaza, nu mai avea nici un fel de grija. M-am ridicat si eu in fund, am insfacat perna si am tintit spre capul lui, tipand: „Sa nu care cumva sa indraznesti sa ma ignoooori!!”
„Auzi, dupa ce ca te gazduiesc, te hranesc, imi porti hainele si mai si dormi in patul meu, mai vrei si explicatii? N-am vrut sa te trezesc pentru ca dormeai prea adanc, parca nu dormisei de cel putin 321 de ani. Am vrut la un moment dat sa incerc sa-ti iau perna pentru ca-mi amortise spatele si-mi era frig, dar am esuat lamentabil la halul in care o tineai. Bestie.”
Am zambit oarecum rusinata. Nu planuisem de fapt sa stau decat cateva minute la el, si uite-ma cum deja dormisem pe putin 6 ore chiar fara sa vreau, intr-un pat mult prea comod. M-am ridicat deci si am inceput sa ma dezbrac de hanoracul in care dormisem, sub privirile curioase ale lui Daniel, pentru ca apoi sa i-l arunc direct in cap, si am iesit din camera, luand cana din care bausem ceaiul mai devreme si ducand-o la bucatarie, ca s-o spal. Apoi, m-am indreptat incet spre usa de la intrare, unde am inceput sa ma incalt, in liniste. A aparut langa mine, surprins, neintelegand ce voiam de fapt sa fac. Abia cand m-am intins dupa geaca, si apoi sa deschid usa, a inteles, si s-a pus intr-o parte, in fata mea, blocandu-mi iesirea din casa. Am ridicat ochii inspre el, curioasa.
„Tuu, nebuna draga, ce crezi ca faci?”
„Ma inchei la geaca, ce ti se pare ca fac?”
„Nu nu, stii ca nu la asta ma refeream. Deci, revenind. Ce dracu’ crezi ca faci?”
„Ma duc acasa.”
„Nu.”
„De ce?”
„E 3 DIMINEATA, FEMEIE!”
„Si?”
Deja incepeam sa-l enervez, stiam asta. Si ma amuza la culme.
„Sincer Mara, tu chiar crezi ca o sa te las sa pleci din casa asta pana maine dimineata? Macar daca am avut grija de tine azi, sa am grija pana la capat. Serios acum, unde naiba vrei tu sa crezi ca te duci?”
„Acasa, nu ti-am zis?” i-am raspuns, incercand sa-l dau la o parte din drumul meu. Ghici ce. Logic ca n-am reusit. Rezultatul a fost de fapt ca am fost luata pe sus cu forta, intoarsa cu capul in jos ca sa nu mai pot protesta, si dusa inapoi in camera unde mi s-a ordonat sa ma descalt si sa las deoparte orice tentativa de evadare pana in dimineata urmatoare, cand as fi fost eliberata de buna voie. M-am supus zambind, stiind ca lupta fusese pierduta fara drept de apel. Abia cand mi-am scos prima cizma am realizat de fapt cat de foame imi era, si cum nu realizasem lucrul asta pana atunci. Mi-am croit deci drum spre frigiderul lui Daniel, pe jumatate incaltata, si am inceput sa il scotocesc, in cautare de ceva comestibil, in momentul in care am simtit cum ceva vibreaza de undeva de langa glezna mea. Mi-am scos telefonul la lumina si am raspuns fara sa ma uit la el.
„Alo?”
„Mara, tu esti?”
M-am uitat intrebatoare la telefon. Ah, Bogdan. Logic. Idiotul.
„Da Bogdan, surprinzator, chiar eu. Ce s-a intamplat? Ce-i cu tine de ma suni la ora asta?”
„Eram ingrijorat.”
„Ingrijorat? De ce?” am intrebat la randul meu, cu gura plina, putin surprinsa.
„Nu conteaza.”
„Ba conteaza.”
„Bine.”
Pauza.
„Deci?” am intrebat, putin iritata.
„Cine naiba ti-a raspuns la telefon mai devreme?”