Orasul si culorile (partea a17a) :)

M-am ridicat de pe scaun, incet, facandu-mi loc prin multime. Am ridicat privirea simtind parca oamenii din masina uitandu-se acuzator la mine, dar, sincer, nu mi-a pasat. Mi-am croit drum spre cealalta parte a autobuzului unde m-am asezat pe un alt scaun tocmai eliberat, sub ochii albastrii ai unei fetite curioase, cuibarite bine in poala bunicii sale. I-am zambit si mi-am lipit fata de geamul aburit, stergandu-l in acelasi timp cu mana pentru a putea vedea totusi ceva. Afara fulgii de zapada se fugareau unul pe altul prin atmosfera inghetata, manati incoace si incolo de un vant usor, de iarna. Am zambit din nou, in coltul gurii, la vederea unor pitici, cum se bateau cu niste bulgari uriasi de zapada si a decoratiunilor si luminilor de Craciun ce aparusera prin oras in urma cu doar cateva zile. Am inchis ochii pe fundalul melodiei lente care imi canta din casti. Tocmai incepusem sa ma incalzesc cand usile autobuzului se deschisera larg si lasara vantul de afara sa intre, stricand parca toata armonia creata pana in acel moment. M-am zgribulit toata, bagandu-mi nasul in esarfa si strangandu-ma, astfel incat sa ma incalzesc la loc. Abia ma asezasem mai bine, cand am simtit cum cineva imi scoate castile din urechi fara nici un fel de avertisment. Am deschis ochii larg, speriata la gandul ca cineva mi-ar putea fura telefonul, si m-am intors instant in scaun, gata sa ma lupt pentru el. M-am uitat incruntata la “hotul meu” ridicand mana sa-l lovesc, dar in loc sa reusesc ce-mi propusesem, am bufnit in ras la figura lui speriata, pierzandu-ma in ochii lui calzi, exact in momenul in care incepu si el sa zambeasca. Am ridicat din sprancene.

“Macar asa sa te mai vada si pe tine lumea, uriasule.”

Scuturandu-si zapada din parul sau saten, Bogdan zambi si ma lua in brate, strangandu-ma tare la piept. M-am cuibarit acolo, in geaca lui pe jumatate deschisa, ca un pisoi care tocmai daduse de caldura si nu mai voia sa plece din locul respectiv. Abia cand l-am simtit ca se uita la mine, probabil intr-un mod curios, am deschis gura si am murmurat:

“Nu comenta, e bine aici.”

L-am simtit cum chicoteste, in timp ce m-a strans si mai tare. Abia cand mi-a dat drumul, am observant de fapt cat de mult se schimbase. Era ciufulit, mai ciufulit decat inainte, si parca zambea mai mult decat imi aminteam. S-a uitat la mine curios, si apoi, mutandu-si privirea, imi lua cartea din mana si se uita la ea, cu o spranceana ridicata. Ochii i se luminara instantaneu, in timp ce o deschise si se uita pe prima pagina. “Pentru cel mai tampit si zapacit pitic din viata mea. Insemni enorm. La multi ani!” inca mai statea scris acolo, cu litere de tipar si cu doi omuleti imbratisati desenati langa.

“Amuzant, credeam ca dupa tot ce ti-am facut, o sa rupi pagina asta in mii de bucatele,” spuse el in timp ce coboram impreuna din masina, in zapada plimbata de vant, inapoindu-mi cartea.

“Eu nu sunt tu, Bogdan, ai uitat?” i-am dat eu replica, zambind.

“Trebuia sa ma astept la o replica de genul asta, asa e. Ai dreptate. Ce zici de un vin fiert?”

“Pot sa te refuz eu pe tine, vreodata?” i-am raspuns, uitandu-ma interesata cu coada ochiului la el.

Zambi.“Normal, gogoasa. Intotdeauna poti face asta. E simplu. Da, sau nu.”

“Bine, Bogdan. Da.”

M-am lasat impinsa de la spate intr-un barulet de pe marginea drumului, intr-o caldura perfecta ce imi imbujora obrajii si mai mult decat erau pana atunci. Am fugit entuziasmata pana la masa cea mai apropiata de calorifer, scotandu-mi geaca si lipindu-ma cu spatele de el, cu un zambet satisfacut pe fata. Bogdan ma urmari cu interes de la capatul celalalt al cafenelei, si abia cand ma vazu cuibarita pe bancuta de lemn, traversa si el camera, asezandu-se in fata mea. Se lipi si el de caloriferul calduros si zambi, ridicand privirea si uitandu-se la mine, facandu-ma sa ma blochez fix in mijlocul propozitiei, si sa incep sa ma balbai. Tipic.

“Nu te-ai schimbat deloc, gogoasa” imi spuse el, privindu-ma fix.

“Ciudat, am impresia ca tu te-ai schimbat extrem de mult.”

“Poate nici chiar atat de mult. Imi lipsesti.”

“Nu aveam nevoie sa aud asta, dar da, si tu imi lipsesti mie,” am recunoscut eu, aplecata deasupra canii mele de vin, incalzindu-mi mainile. Nici nu am observant cand usa se deschise, pe fundalul micii sale povestiri entuziasmate si a muzicii in surdina. Abia cand fata se apropie si ii puse mainile la ochi razand lui Bogdan, m-am uitat si eu la ea, curioasa. Era inalta, blonda, cu ochii verzi si cu un zambet superb, alb ca laptele, cimentat pe fata.” Cine era frate, straina asta perfecta?” m-am gandit eu, strangand cana mai tare, usor iritata de indrazneala ei. Insa raspunsul veni propt, lasandu-ma fara suflare, cu gura cascata si cu pulsul dat peste cap de trei ori. Am clipit buimaca, nevenindu-mi sa cred in momentul in care, el, dandu-i mainile la o parte si vazand-o, se ridica de pe banca, si o lua in brate scuturandu-i zapada din par, ca mai apoi sa o sarute, fericit.

“Heei, ce faci aici, Dadu?” intreba el, zambind. Apoi, parca aducandu-si aminte ca eram si eu acolo, se intoarse spre mine, si spuse pe nerasuflate:

“Ah, Mara, as vrea sa ti-o prezint pe iubita mea, Andrada."