Mara se intoarse pe partea cealalta, incercand sa gaseasca un mod cat mai comod de a adormi la loc. Uitase complet ca era prima ei zi de facultate, si cu atat mai mult ca trebuia sa se trezeasca devreme. Telefonul, insa, avea alte planuri cu ea. Acesta incepu sa sune din nou, insistent, de undeva de sub perna, spre disperarea Marei.
“Cine pisicii mei ma cauta la ora asta?” intreba ea somnoroasa. Uitandu-se la ceas si vazand ca de fapt, cea care suna era alarma, si nu telefonul propriu-zis, Mara intelese si isi aminti. Era prima zi de facultate, prima ei zi de studenta. “La dracu’, nu pot sa cred ca am uitat de ieri pana azi. E grav, deja ma ramolesc!” isi spuse ea in gand. “Maybe, I am crazy, but baby, I am crazy about you!” continua telefonul sa sune din mana fetei care se intinsese inapoi pe pat sperand sa mai fure cateva secunde de somn. “Bine, bine, am inteles ca esti crazy dupa mine, acum poti sa taci?” spuse ea exasperata, oprind alarma pentru a doua oara si ridicandu-se totusi din pat pentru a se indrepta agale
“AAAAAA, NUUUU, va dau in judecataaaa!” urla Mara. Auzind tipetele, mama ei veni speriata din bucatarie sa vada ce se intampla. Nici macar nu auzise fata cand iesise din camera pentru a merge la baie.
“Ce e, draga, ai patit ceva?” o intreba aceasta, bagand capul pe
“Nu pot sa cred, iar nu e apa calda si am pus dusul cu apa asta sloi pe mine!!!! NU POT SA CRED!” continua ea sa se planga.
“Eh, asta e daca nu esti atenta si nu incerci apa inainte sa intrii in dus.” ii raspunse mama razand. “Asteapta putin, sunt convinsa ca va veni si apa calda, la bucatarie este,” o asigura aceasta.
Dupa dusul de rigoare, Mara iesi rapid din baie cu un halat pe ea si cu prosopul infasurat in jurul parului scurt si saten, indreptandu-se tinta spre dulapul din camera ei.
“MAMAAAAA! Cu ce ma imbrac?” intreba ea.
“Pai, e prima ta zi de facultate, imbraca-te si tu lejer si totusi dragut.” ii raspunse aceasta.
“Ok, s-a facut!”
15 minute mai tarziu, o Mara imbracata cu o fustita neagra, balerini, un tricou albastru si cu o geanta pe-o parte, pasea grabita afara din scara blocului, ascunsa in spatele unor ochelari de soare.
“Ah, nu pot sa cred ca pana si azi voi intarzia!” isi spuse ea descumpanita, incepand sa alerge. Ajunsa in statie, composta, si fugi pe scari auzind metroul. 3 metrii, doi metrii, un metru, si usile se inchisera in fata ei. “Incredibil!” isi zise ea. “Astazi chiar nu e ziua mea cea mai buna.” Reusi totusi sa ajunga la facultate in timp util, cu doar doua minute inainte de inceperea festivitatii de deschidere. Asculta impreuna cu toti ceilalti studenti, in liniste, discursurile ce urmara unul dupa altul. Din cand in cand mai arunca o privire speriata de jur imprejur, asteptand parca pe cineva. Si atunci, fata i se lumina: “Andreea, in sfarsit!” spuse ea, imbratisandu-si una din cele mai bune prietene. “Nu credeam ca voi prinde ziua in care chiar voi ajunge eu inaintea ta undeva. Am avut un inceput de zi ingrozitor. Pe langa faptul ca am inghetat facand dus cu apa rece, am mai si ratat metroul la mustata! Super, nu?” continua ea zambind.
“Da, se mai intampla si astfel de accidente,” ii raspunse aceasta imbratisand-o. “Si troleul meu a mers groaznic, nici nu pot sa cred ca am ajuns!”
“Jurnalismul, anul 1, jurnalismul, anul 1, aici va rog!” se auzi o voce in microfon.
“Trebuie sa plec, vorbim. Ne vedem la pauza”
“Clar, daca apare cineva sau ceva nou sub soare, imi spui!” ii raspunse Andreea facandu-i complice cu ochiul. “Te sun cand ies in curte.”
“Oki!”
Ajunsa in fata, la grupul de studenti care se stransesera in jurul femeii ce tocmai facuse anuntul, Mara o auzi spunand: “Va rog frumos sa veniti aici pentru a va lua o foaie, pentru ca apoi, in functie de grupa, sa va indreptati spre salile indicate. Mara? Exista vreo Mara printre noi?”
“Aah, cred ca aia sunt eu. Multumesc frumos!”
“Esti grupa 127. Sala 35, etajul 3. Mult succes!”
Mara ii multumi din priviri profesoarei si se indeparta de grupul zumzaitor, mergand agale spre scarile facultatii. Intra in holul principal, urca scarile si, ajunsa la etaj, incepu sa caute din priviri sala in care urma sa aiba primul curs. Nici nu avu timp sa observe grupul de baieti ce se indrepta cu viteza spre ea. Se feri in ultimul moment, insa tot fu luata pe sus si trantita la pamant de unul dintre ei.
“Ce faci, esti idiot?!!” striga ea, enervata.
“Doamne, iarta-ma, chiar imi pare rau, sincer. N-am vrut. Dar, na, ne jucam si noi ca baietii. Sper ca nu te-am lovit prea rau,” spuse acesta ajutand-o sa se ridice de pe jos. Fata se uita in sus la el, si, pe moment, uita parca intamplarea de acum cateva secunde. Era inalt, cu ochi caprui, par saten, dat intr-o parte si cu un zambet adorabil cimentat pe fata.
“Mmnu, sunt ok.” raspunse ea.
“Ah, ok, atunci e bine. Pai, nu stiu, inca o data imi pare rau ca te-am trantit la pamant, cred ca e ultimul lucru de care mai aveai nevoie,” ii spuse el zambind.
Ea dadu din cap afirmativ, inrosindu-se, fara sa mai poata scoate un cuvant.
“Si apropo, culoarea aia din obrajii tai e chiar draguta!”
“Nu ma mai tachina!” ii raspunse ea un pic iritata. “Vezi ca esti pe o muchie foarte subtire in momentul asta, domnule draga!” ii raspunse ea, uitandu-se cu coada ochiului la el.
“HEI! Amice, ce faci? Hai incoace!”
“Uhm, trebuie sa plec, ma cheama datoria… pai, banuiesc ca o sa ne mai vedem, pitico!”
“Da, bine…” raspunse Mara inca putin incurcata, vazandu-l cum se indeparteaza. Gandurile zburara cu viteza luminii prin mintea ei. Lovitura, cazatura, el, ochii lui, cazatura, din nou ochii lui, ochii lui… “Hei, dar cum te cheama?” striga fata dupa el. Insa el se intoarse doar, ii facu cu mana, apoi pleca mai departe iar Mara intra intr-un final in sala de curs, cu un zambet foarte tamp pe fata. Asezandu-se in banca, isi scoase telefonul si incepu sa tasteze. Dupa o jumatate de minut, cu 2 etaje mai jos, Andreea isi scoase discret telefonul din buzunar si citi: “Huston, se pare ca totusi ziua asta nu a fost chiar atat de rea… :”>“
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu