Mara stătea rezemată de pervazul de pe holul facultăţii şi se uita afară, amuzată. Avea căştile în urechi, deci era practic ruptă de mai toată lumea din jurul ei. Nu auzea murmurul interminabil de pe hol, nu auzea râsetele colegilor, nu auzea nimic. Tocmai de aceea se şi sperie când simţi telefonul vibrând în buzunar. Era Andreea.
“Ce faci, domne?!! Pentru ce îţi mai ţii telefonul ăla nenorocit? Mişcă-te imediat în curte, da?”
“La tonul pe care-l ai, mai pot să zic ceva? Bine, vin imediat.”
“Ai păţit ceva?” se auzi vocea puţin îngrijorată a Andreei. Însă Mara nu mai răspunse. Închise telefonul şi începu să se uite din nou pe fereastă. Zâmbi la vederea cetei de băieţi ce juca “Lapte gros”. Văzându-i cum cădeau grămadă unul peste altul, se ridică în mâini pentru a se putea uita mai bine. Şi atunci, simţi cum cineva îi trase elasticul din păr…
“Hei, ce faci? Dă-mi ăla înapoi!” spuse ea un pic indignată. Însa, în momentul în care se întoarse, tinându-şi părul cu mâna, brusc realiză că de fapt nu o deranja deloc această mică băgare în seamă. Zâmbi şi întrebă:
“Aşa deci, asta e cea mai nouă metodă de agăţat?”
“Nu ştiu dacă agăţat se voia a fi ceea ce am vrut eu sa fac.” răspunse baiatul puţin încurcat.
“Crezi că cer prea mult dacă te rog să îmi dai înapoi elasticul de păr? Nu de alta, dar mă doare mâna, sincer,” îi spuse fata, zâmbindu-i.
“Aha, deci ştii să vorbeşti! Şi mai mult de 4 cuvinte!” se prefăcu el mirat.
“Ai fi surprins chiar,” spuse aceasta pe sub mustaţi. Băiatul îi întinse elasticul şi ea, după ce îl lua, totuşi îşi lăsă părul să cadă pe umeri, spre mirarea acestuia.
“Nu spuneai că vrei să ţi-l prinzi? Ah, voi fetele. Nu v-am înteles niciodată, serios,” spuse el, examinând-o cu sprâncenele ridicate. Era destul de micuţă de statură în comparaţie cu el, avea părul şaten până la umeri, cu un breton lung ce îi acoperea parţial ochii căprui. Dacă stătea să se gândească mai bine, zâmbetul pişicher din colţul gurii ei nu era chiar aşa inocent precum părea.
“Şi deci, cum ziceai că te cheamă?” îl trezi ea din reverie, urcându-se cu fundul pe pervaz. El se uită la ea cu ochii mari, parcă realizand în momentul acela că ei de fapt nu făcuseră cunoştinţă, şi intrebă la rândul său:
“Dar pe tine?”
“Eu te-am întrebat prima,” îi răspunse ea, uitându-se la el.
“Păi, uhm… Bogdan.” spuse el, puţin stânjenit.
“Ce-i cu tine? E un nume genial, chiar îmi place mult. Eu sunt Mara, apropos!” spuse fata, întinzându-i o mână micuţă. Acesta i-o strânse cu putere, moment în care simţi cum ea şi-o trage repede înapoi.
“Ah, scuze, mă sună,” spuse, încercând să îşi scoată telefonul din buzunar, “în disperareeeee!” continuă, nereuşind si începând să ţopăie pe coridorul facultaţii. Pe fundalul râsetelor lui Bogdan, Mara o auzi pe Andreea:
“Ce dracu’ faci, mă? Te-ai pierdut pe drum? Ai căzut in WC? Vrei să vin să te pescuiesc? Cred că Vlad ar fi şi el dispus să te ajute.” spuse ea dintr-o răsuflare.
“Nu, mersi, sunt perfect ok. Vin acum jos.” îi răspunse Mara, închizând din nou. “Uhm, era Andreea, prietena mea cea mai bună, mă chema să mă duc jos, să mă întâlnesc cu ea… “
“Păăăi, şi te-ar deranja dacă aş veni şi eu cu tine?”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu