“Show off that body you got
You got that dance floor so hot…”
“I’m taking a moment just imagining that I’m dancing with you…” Mara se întinse după telefon şi se uită la el, curioasă. ”Bogdan vă apelează” apăru scris pe ecran. ”Ooo, Dumnezeule, oare ce vrea?” se gândi fata, exaltată. ”Ok Mara, poartă-te normal, vorbeşte frumos, calm, fii zen! Alo?” spuse ea.
”Salut, băi!” se auzi vocea băiatului din receptor. ”Ce faci? Sau, de fapt, ce făceai? De ce gâfâi?”
”Era să îţi spun eu ce făceam, dar după o să zici că sunt nesimţită. Uite, dansam. Stai puţin, că nu te aud!” îi răspunse ea, dând melodia mai încet pentru a putea auzi. ”Tu?” întrebă, simplu.
”Eu, spre deosebire de tine, nu am atât de multă energie şi nici cheful necesar de a dansa de nebun prin casă...”
”Heei!!” îl întrerupse Mara, ofuscată.
”Te rog frumos să nu mă întrerupi, domnişoară!” o necăji el mai departe. ”După cum spuneam deci, nu am cheful necesar pentru a dansa de nebun prin casă, dar am cheful necesar pentru un suc. Ce părere ai de apropo-ul meu foarte subtil?” continuă el.
”Aş spune că este mai mult decât binevenit. Şi cum tu ai propus ieşirea, eu voi propune locul. Dar până una - alta, hai să ne vedem la Universitate, în o oră. E ok aşa?” spuse fata pe nerăsuflate, cu inima bătându-i cu putere.
”Genia din tine a gândit bine şi de data asta. Ne vedem acolo!” spuse Bogdan, închizând.
Fata rămase câteva secunde cu telefonul în mână, uitându-se la el, perplexă. ”Nu pot să cred că tocmai am făcut asta...” murmură ea. ”CU CE MĂ ÎMBRAAAAC?!!” strigă, şi începu să îşi întoarcă tot dulapul cu fundul în sus. Bluze, fuste, tricouri, blugi, iar tricouri şi bluze... Dar să o lăsăm pe Mara să se îmbrace liniştită, doar nu vrem să întârzie la întâlnire. Afară era o zi superbă, aşa că, după ce depăşi criza de rigoare şi plecă de acasă, Mara ajunse la metrou, pe care chiar reuşi să îl prindă, la mustaţă, strecurându-se printre uşile ce tocmai se închideau. ”Avantajul de a fi mică.” îşi spuse. ”Nu pot să cred că în sfârşit voi ajunge şi eu undeva la timp. Şi tocmai când se impunea mai mult! YES!” se bucură ea. 10 minute mai târziu, îl aştepta pe Bogdan rezemată de peretele pasajului pietonal. Acesta veni pe la spatele ei şi o luă în braţe:
”Ciao bambina, ma che fai?”
”M-ai speriat, să-ţi fie ruşine!” îl mustră ea, râzând.
”Iarăşi?” întrebă el, sarcastic. ”Deci, unde mergem?” continuă, cu sprâncenele ridicate.
”Păi, e o ceainărie foarte drăguţă pe aici prin apropiere. Hai!” îi răspunse ea. Merseră agale până la localul respectiv şi, în spatele aburilor de ceai, atmosfera deveni parcă alta. Începură să îşi zâmbească peste ceşcuţele mici, discutând despre terţe lucruri. Atunci, Mara îşi luă inima în dinţi şi îl întrebă:
”Cum se mai simte prietenul tău?” văzându-i privirea contrariată, continuă, ”ştii tu, prietenul tău cel mai bun, de care mi-ai spus acum câteva zile, la facultate, când erai supărat. Andrei parcă îl chema.”
”Aaa, da. Nu mă aşteptam să mă întrebi asta.” spuse el, surprins. ”Păi, ce pot să-ţi zic? E ceva mai bine, astăzi îl vor muta în sfârşit într-un salon de zi, după 4 zile, deci voi putea să-l vizitez. Aparent atacatorii, nu i-au atins nici un organ vital când l-au înjunghiat, dar tot e slăbit ca naiba...”
”Dar din ce cauză l-au atacat, şi aşa, în mijlocul zilei?” întrebă Mara, speriată, gândindu-se la ce era mai rău.
”Din aceaşi cauză din care atacă întotdeauna. Pentru bani. Aparent tipii aveau nevoie de bani pentru cine ştie ce motive, aşa că l-au abordat pe stradă. Şi cum ei erau 4 iar Andrei doar 1, urmarea o ştii şi tu.
Mara se cutremură din toate încheieturile, vizibil terifiată. Văzând-o speriată, Bogdan se aplecă şi îşi puse mâna peste a ei.
”Dar acum e bine, iar asta e tot ce contează,” o linişti el, iar apoi, cu faţa zâmbitoare, îi spuse: ”Hei, ce-ai spune să mergem să-l vedem?”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu